Filarmonica “George Enescu” anunta un concert sustinut de Corul Academic al institutiei cu un program Mozart, Schubert.
Concert coral Marti, 13 Noiembrie 2012, 19:00 - 21:00, Sala mare Corul Filarmonicii "George Enescu" Dirijor: IOSIF ION PRUNNER La pian: LIVIA TEODORESCU-CIOCĂNEA
Program: Franz Schubert Lebenslust Der Tanz Wolfgang Amadeus Mozart Aria lui Cherubino din opera "Nunta lui Figaro" Solistă: GEANINA MUNTEANU Wolfgang Arie de concert Solistă: ELENA STANCU Franz Schubert Kantate zur Feier der Genesung der Irene Kiesewetter Wolfgang Amadeus Mozart Duet Marcellina/Susanna: "Via resti servita" din opera "Nunta lui Figaro" Soliste: LĂCRĂMIOARA COSMESCU, ŞTEFANIA BOLOŞ Franz Schubert Corul păstroilor din Rosamunde Solişti: CLEOPATRA DAVID, ANDREEA PETREA IONEL ORHEIAN, MARIUS NINE Franz Schubert Corul îngerilor Wolfgang Amadeus Mozart Duet Don Giovanni / Zerlina din opera "Don Giovanni" Solişti: HARICLEEA MARICA, RĂZVAN GEORGESCU Franz Schubert Cvartet Solişti: LAVINIA MAMOT, ALEXANDRA ANDREI IONUŢ POPESCU, CONSTANTIN COCRIŞ Franz Schubert Vorüber die stöhnende Klage An die Sonne
Biletele pentru concert se pot achizitiona de la casa de bilete a Ateneului Roman. Program: Marti - Vineri 12:00 - 19:00 Sambata - Duminica 16:00 - 19:00 Telefon: 021.315.68.75
Corul Filarmonicii „George Enescu” reprezintă, de peste 6 decenii, perechea sonoră a orchestrei simfonice. Din anul 1997, Corul este condus de Iosif Ion Prunner, având o activitate intensă şi variată în oratorii, misse, motete, concerte a cappella. Ansamblul vocal a interpretat toate capodoperele genului, de la Monteverdi la Bach, de la Haydn la Brahms, oratorii inedite de Berlioz, Liszt, Gounod, Schumann, Elgar şi până la creaţiile reprezentative moderne şi contemporane: Missa şi Simfonia Nr. 3 Kadish de Leonard Bernstein, lucrări de Igor Stravinski, Benjamin Britten, Francis Poulenc, Recviem şi Cele şapte porţi ale Ierusalimului de Krzysztof Penderecki, sub conducerea compozitorului. În programele de concert ale Corului s-a integrat şi muzica teatrului liric, din care amintim Răpirea din Serai, Fidelio, Oedipus Rex, precum şi multiple fragmente din marele repertoriu de operă. Rezultatul muzical răspunde de fiecare dată aşteptărilor publicului obişnuit la Filarmonică cu concerte de excepţie: când orchestra şi corul cântă împreună, parcă abia atunci acustica formidabilă a Ateneului prinde viaţă, amplificând şi rotunjind sonorităţi strălucitoare, vaste, pe cât de copleşitoare, pe atât de entuziasmante. În astfel de momente se poate vorbi de ceea ce se numeşte un „spectacol total”. Asemenea colegilor instrumentişti, membrii Corului ies adesea în prim plan , preluând cu succes ştimele soliste sau apărând în recitaluri de arii şi lieduri. Astfel se întreţine un spirit de concurenţă şi de permanentă perfecţionare a standardului artistic, lucru susţinut şi de colaborarea cu nume consacrate ale baghetei dirijorale: George Georgescu, Igor Markevitch, Georges Prêtre, Lawrence Foster, Sergiu Comissiona, Ion Marin, Sergiu Celibidache, Cristian Mandeal, Ghenadi Rojdestvenski, Christian Badea, Horia Andreescu, Michel Plaçon, Daniel Barenboim. De altfel, numărul soliştilor de operă, operetă şi vocal simfonic, precum şi al pedagogilor şi muzicologilor care şi-au început cariera ca membri ai Corului Filarmonicii este impresionant. Printre evenimentele proeminente ale ultimelor decenii se numără realizarea, în 1998, a variantei de concert a operei Oedipe de George Enescu împreună cu Orchestre National de France şi Lawrence Foster în deschiderea Festivalului Internaţional "George Enescu”; colaborările cu Orchestra Balşoi Teatr din Moscova, Orchestra Filarmonicii din München, London Symphony Orchestra, Orchestra Naţională a Cataloniei, Orchestra Toscanini din Parma, Staatskapelle din Berlin, etc. Intrat de mulţi ani în circuitul european, Corul Filarmonicii realizează frecvent turnee internaţionale, remarcându-se în săli de concert din Spania, Franţa, Italia, Bulgaria, Grecia ş. a. Câteva dintre interpretările de referinţă ale ansamblului vocal au fost imprimate pe CD şi la Radiodifuziune: Recviem de Mozart, integrala vocal-simfonică Enescu, motete de Bruckner, Brahms, etc. |